Au existat cateva evadari, fugi din ghetoul din Oradea, in mai si iunie 1944, dar acestea au fost foarte putine. Am incercat pe parcursul anilor sa adunam impreuna descrierile lor stand de vorba cu cei care au fost implicati in ele. Din pacate unii nu mai sunt acum printre noi dar am mai apucat sa avem discutii cu ei iar unii si-au si publicat aceste amintiri. Ne-am folosit de toate acestea pentru a concretiza aceasta sectiune a website-ului nostru.

Falsa epidemie de tifos

Unul din aceste evenimente de scapare din ghetou se remarca prin ingenuitate, curaj si organizare. Planul extraordinar era sa se obtina o carantina completa a intregului ghetou (situat in inima orasului) in asa fel incat cei aproape 20000 de evrei inchisi in ghetou sa nu mai fie deportati pentru a nu contamina cu o boala infectioasa si grava miile de locuitori crestini care domiciliau in jurul ghetoului sau pe cei printre care acesti evrei ar fi fost deplasati si transportati.

Planul epidemiei false de tifos nu a reusit sa salveze 20000 de oameni dar a permis salvarea a peste 30 persoane, care initial au fost mutate intr-o cladire goala aflata in una din extremitatile ghetoului, denumit “spitalul de tifos” care apoi au reusit sa fuga, cu precadere in Romania.

Relatarea de mai jos se datoreaza , in cea mai mare parte, Martei Elian (nascuta Steiner, una din cele peste 30 de persoane) si lui Daniel Lowy la a carui lucrare de cercetare se face referire la sfarsitul acestui articol. Ea se concentreaza mai ales pe umanismul de a care a dat dovada un numar de neevrei , care, uneori cu riscul sigurantei personale, au contribuit la salvarea vietii celor din ghetou. 

Dr Kupfer Miksa, evreu, medic ginecolog (dar si autorul unor romane istorice) a fost unul din cei inchisi in ghetou, impreuna cu familia lui , insarcinat cu probleme de sanatate publica din ghetou.

Dr Kupfer Miksa 

El a fost cel care, impreuna cu alti colegi medici,a avut idea deosebita sa raporteze existenta unei epidemii active (dar false, de fapt) de tifos in ghetou, cu speranta ca intregul ghetou va fi pus sub carantina. Au facut asta recoltand probe de sange de la barbati care avusesera tifos exantematic dar se vindecasera intre timp, boala pe care o contractasera in timp ce erau in tabere de  munca fortata in Ucraina. Anticorpi specifici se regaseau in sangele acestor barbati, chiar si dupa vindecarea acestora. Aceasta a fost a batalie contra-cronometru, intrucat deportarile din ghetou incepusera deja. 

Planul a avut nevoie si de cooperarea unui medic aflat intr-o functie importanta in cadrul sistemului medical din oras, dinafara ghetoului. Acest medic a fost dr.Konrád Beöthy.

Dr.Konrád Beöthy

Dr. Beöthy era seful sectiei de patologie a spitalului municipal din Oradea. El a acceptat sa confirme ca testele de sange prelevate de la “pacientii” din ghetou prezentau existenta tifosului. El fusese multi ani colegul doctorului Kupfer si a actionat astfel  din motive umanitare.

Pana s-au confirmat testele de sange ca fiind cu tifos activ majoritatea deportarilor din ghetou au avut loc deja. Comandantii ghetoului au decis sa nu opreasca ultimele deportari dar au acceptat amenajarea unui “spital de boli infectioase” intr-o casa din  extremitatea ghetoului in care au fost transferati 7 pacienti, familiile acestora si personal medical.

Marta Steiner (15 ani), fratele ei mai tanar cu cativa ani si parintii lor ar fi fost deportati urmatoarea zi, cand tatal Martei, László Steiner, a reusit sa obtina o audienta la adjunctul comandantului ghetoului care inainte fusese un client permanent al brutariei Steiner. László Steiner il ajutase si in anumite probleme personale. Intrucat László Steiner fusese declarat imun la tifos ( ca cineva care trecuse prin boala si se vindecase) s-a acceptat ca el sa fie bucatar in “spitalul” nou creat si a fost transferat acolo imediat, impreuna cu sotia si cei doi copii dar nu cu mama sau surorile lui, acestea pierind ulterior in deportare.   

Ulterior s-au mai facut cateva transferuri la spital, deci urmatorii apar ca au fost acolo, din relatarile mentionate ( dar nu e exclus sa mai fi fost si altii, oficial sau ascunsi):

Familia Steiner

Laszlo Steiner

Magda Steiner (sotia lui)

Robert (fiu)

Marta (fiica)

 

Familia Kupfer

Dr Miksa Kupfer

Dr Erzsebet Czeisler (sotia lui)

Rozalia (mama)

Rafael (fiul mai mic)

 

Familia Schwarz

Erno Schwarz

Sotia

Jancsi Schwartz (fiu)

 

Familia Zsolt

Bela Zsolt (nume de familie anterior Steiner)

Agnes Zsolt (anterior Heyman in timpul primei casatorii, nascuta Racz si  mama Evei Heyman)

 

Familia Balint

Dr Sandor Balint

Sotia lui (pretinzand ca e sora medicala)

Sora sotiei

Emil Waldman (nepot)

 

Familia Leimsieder

Sotul (asistentul rabinului la Kolomea)

Sotia

Sapte copii (conform celor scrise de Zsolt Bela intr-o carte publicata dupa razboi)

 

 Familia Katz

Chaim Katz

Cita Seidenfrau (sotia lui)

 

Familia Halberstein

Rabinul Halberstein 

Fiica lui

 

Ignac Deutsch, Bubi Pisztiner (adolescent), Bobover Rebbe si doi refugiati, din Polonia respectiv Bucovina.

Dupa incheierea deportarilor celor din ghetou la Auschwitz, “spitalul de boli infectioase” a ramas sub supravegherea mai relaxata a politiei si jandarmeriei  locale.

Pentru a fugi insa din spital era nevoie de ajutorul unuia din politistii locali si, cu un risc personal foarte mare, a existat un asemenea politist care si-a oferit sprijinul. “Unchiul  Gyula”, cum il numeau copiii,– Ladi, nume de familie – era sergent in jandarmerie avand ca sarcina paza ghetoului. El a fost unul din cei foarte putini neevrei care au ajutat, desi era constient de riscurile la care se expunea- daca era prins ar fi fost judecat de Curtea Martiala, cu consecinte foarte serioase. Fara a pretinde niciun ban, din pure motive umanitare, poate si religioase, si-a oferit serviciile de mesager. Chiar si dupa razboi, cand traia in conditii precare la Budapesta a continuat sa refuze orice ajutor sau recompensa.

Dupa trei saptamani Ladi Gyula l-a alertat pe dr. Kupfer ca vor fi toti deportati. In acel moment au fost organizate cateva planuri de evadare cu ajutor de la Ladi Gyula si alte cateva persoane.

Familia Steiner a fost scoasa pe ascuns din spital dupa ce garzile au fost mituite si a ajuns si ascuns  la internatul seminarului  Greco-catolic, cu sprijinul lui Gheorghe Mangra, administratorul scolii respective. Gheorghe Mangra a facut asta asumandu-si un imens risc personal, cu atat mai mult cu cat soldati germani erau incartiruiti la aceeasi scoala.